Pages

Saturday 30 April 2011

Romani talentati

Chiar nu mai stiu cum si cand,am dat peste un filmulet care avea titlul "Roman care a impresionat norvegienii la emisiunea Norvegienii au talent".Curios de fel am privit filmuletul.. am ramas fara cuvinte.Melodia a fost superba,aproape ca mi-au dat lacrimile.
Numele pianistului este Bogdan Alin Ota, este român şi a plecat dincolo de graniţă pentru a-şi câştiga un trai decent pe care ţara natală i l-ar fi oferit cu greu. În Norvegia, Bogdan îşi câştigă pâinea, aşa cum a declarat chiar el, cărând copiatoare în cadrul unei firme de echipamente electrice şi electronice. Dar, dincolo de asta, Bogdan este un talentat pianist şi a demonstrat acest lucru la una din ediţiile concursului amintit. 
Cei trei membri ai juriului au rămas impresionaţi de virtuozitatea tânărului cu care e în stare să mânuiască clapele pianului. Emoţia transmisă prin fragmentul muzical interpretat a fost puternică, juriul acordându-i trei de DA care l-au trimis în etapa următoare a concursului.       Pentru Bogdan, muzica e o pasiune şi un vis deopotrivă, iar concursul la care a participat, trimis de şeful lui, care îi este şi singurul prieten în ţara de adopţie, înseamnă pentru el oportunitatea de a transforma visul de a cânta în realitate. “Absolut fantastic”, “De ce nu te-a văzut România până acum?”, “Sper să te vadă şi ţara ta”, acestea au fost impresiile celor trei membri din juriul emisiunii după cele câteva minute în care românul şi-a cîntat propria compoziţie la pian. 


Pe data de 29/04/2011 Bogdan a intrat in finala.Pentru a doua oara a inebunit juriul si publicul cu o alta melodie geniala compusa si cantata de el.
















Post adaptat de aici

No comments:

Post a Comment